Kingsoft Office Free

Suita de aplicații Microsoft Office este foarte răspândită printre utilizatorii de sisteme de operare Windows Microsoft, însă pentru editarea unor documente text sau prezenări ocazionale trebuie să scoți din buzunar o sumă destul de mare pentru o licență software.

Vremurile s-au schimbat, au apărut companii de software concurente ce pun la dispoziție variante de aplicații office gratuite cu funcționalități similare Microsoft Office.

Mi-a atras atenția în mod deosebit suita de aplicații Kingsoft Office Free ce include Kingsoft Writer, Kingsoft Presentation și Kingsoft Spreadsheets.

Prima dată am luat cunoștință de această aplicație pe un terminal mobil cu Android. Mi-a plăcut că a reușit să deschidă fișiere Microsoft Office cu extensie .docx și .xlsx. Urmatorul pas a fost să descopăr că aplicația este dezvoltată pentru mai multe sisteme de operare.

Așa a început testarea aplicațiilor din suita Kingsoft Office. Folosesc acest program de 2 ani de zile și sunt extraordinar de încântat. Kit-ul programului de instalare este mic, undeva la 50 MB, se poate stoca pe o memorie USB sau pe orice altă aplicație gratuită de cloud storage.

Interfețele de utilizare ale suitei Kingsoft Office

Kingsoft Office

Ultima variantă lansată Kingsoft Office Free 2013, au depășit așteptările, personal consider că este suita de aplicații office care arată cel mai bine în momentul de față ca și interfață grafică, benzile cu instrumente sunt intuitiv așezate și oferă un necesar de funcționalități pentru editare mai mult decat necesare.

Rareori s-a întâmplat ca atunci când deschid documente .xls cu foarte multe informații, aplicația să manifeste instabilitate.

Kingsoft Office este o aplicație cross-plaftorm și poate fi utilizată gratuit pe sisteme de operare cu Windows, Linux, Android si iOS.

Spor la treabă !!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *